Florin Cîțu, după întâlnirea cu reprezentanții HoReCa: Avem varianta finală pentru autostrada A7, porţiunea Paşcani-Siret | O să existe o strategie de promovare turismului românesc – VIDEO

Publicat: 14/05/2021, 15:08
Actualizat: 14/05/2021, 15:10

Premierul Florin Cîțu a anunțat într-o conferință de presă susținută, vineri, la Suceava, că s-a finalizat varianta pentru autostrada A7, porţiunea Paşcani – Suceava – Siret. Premierul a spus, de asemenea,  că în urma discuțiilor cu reprezentanții din domeniul HoReCa, anul acesta va fi unul bun pentru turismul intern.

„Foarte bună întâlnirea cu industria HORECA. Mi-am făcut acum un obicei să merg prin ţară, pentru că e o industrie care a suferit anul trecut şi vreau să îi încurajez pe oameni că urmează o perioadă mai bună. Sunt sigur că o să avem un sezon mai bun pentru turism în anul acesta. Un slogan pe care îl voi duce mai departe cu – Hai în Bucovina – şi îi invit pe români să vină aici. Avem şi veşti bune pentru cei care vor veni în viitor pentru am avut înainte o întâlnire de lucru foarte bun. Avem varianta finală pentru autostrada A7, porţiunea Paşcani-Siret. Partea a doua, le-am cerut şi consultanţilor, până la finalul anului vom avea şi studii de fezabilitate pentru această porţiune. Se va trece de la drum expres pentru o perioadă pentru Paşcani-Siret şi finanţarea prin fonduri europene pentru a merge pe această porţiune. Întâi prin PNRR şi apoi prin fonduri europene. Vom avea şi indicatorii tehnico-economici care să transforme drumul expres în autostrada. Proiectul de la Siret a început anul trecut, când eram ministru de Finanţe, şi îl continuăm”.

Prim-ministrul a spus că până în 2026 va fi gata autostrada Paşcani-Siret

„În ședința de Guvern din această seară vom adopta o parte din aceste măsuri și ele vor fi clare pentru toată lumea”

„Sunt bucuros să văd că avem o campanie de vaccinare accelerată și că există optimism în industria HoReCa. Putem să vedem sfârșitul acestei perioade și ce va urma pentru această industrie. Revenim la normalitate, începând de mâine, treptat, dar cu 1 iunie cu mai multe măsuri”.

Citește mai mult:  Florin Cîțu: Decizia de a permite persoanelor vaccinate să intre într-un restaurant aparține organizatorilor – VIDEO

Premierul a spus că a avut constant discuții cu reprezentanții din domeniul HoReCa și că anul acesta va fi unul bun pentru turismul intern.

„O să existe o strategie de promovare a turismului românesc. Știam problemele industriei, nu sunt noi. Eu mă întâlnesc cu industria și o parte din măsurile pe care le-am luat anul trecut au fost contruite împreună cu industria”.

Premierul Florin Cîțu a anunțat vineri dimineața că în cursul acestei zile are loc ședința de Guvern prin care se modifică hotărârea care reglementează starea de alertă și vor fi adoptate măsurile de relaxare deja anunțate.

Citește și: Florin Cîțu: Salariul mediu nominal crește semnificativ. Pregătim economia pentru perioada post – pandemie

Premierul Florin Cîţu s-a aflat la Suceava, unde a vizitat un centru ce vaccinare drive thru şi s-a întâlnit cu reprezentanţii industriei Horeca.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Rămâi FĂRĂ PERMISUL de conducere. Șoferii au interzis să facă asta pe trecerea de pietoni
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Vulturii și‐au schimbat traseul de migrație pentru a evita războiul din Ucraina
×